9 decembrie

e ciudat cum o singura clipa dintr-o zi iti poate schimba viata.  cum acum esti “pe val” cum se zice si apoi simti doar durere ingrozitoare si iti vine sa smulgi cu dintii parchetul din sala de joc. cum incerci sa te ridici, sa sfidezi toata aceea durere dar sa te tranteasca la pamant iar. si nici macar nu stii ca durerea aia e incomparabila cu ceea care  va veni, cu durerea pe care o vei simti cand o sa auzi ca asta este, ai “sanse” de a nu-ti mai putea misca piciorul din genunchi si in timp ce ti se recita frumos asta o mare matahala cu o seringa pe masura iti scoate lichid din genunchi.

incomparabil cu durerea de a nu mai simti ceea ce simteai cand loveai mingea si punctai si ridicai multimea in picioare. incomparabil cu lipsa tricoului plin de praf si transpirat si senzatia de usor atunci cand te picura dusul.

se zice ca atunci cand  se inchide o usa alta  se deschide. poate ca asa este. poate ca pana la urma urmei nu ne alegem noi destinul si drumul in viata si suntem predestinati sortii. poate mister Big ar trebui sa ne dea si un manual de utilizare cand ne arunca in lumea asta, o chestie in caz de malfunction, cand suntem dati peste cap si nu stim ce sa facem cu noi. poate e chiar asa cum zic eu “de la EI”… cine stie.

ideea e ca suntem atat de bine “dresati” prin natura noastra umana incat ne luptam cu noi insine sa ne acceptam conditia, ne mintim frumos ca ” asta e” si apoi peste toate astea sunt zilele “aniversare” ca azi. cand te roade dorul de ceea ce a fost si de cel care ai fost si intr-un fel total stupid de cel care ai fi putut fi. suntem “condamnati” sa ne traim amintirile si sa tanjim dupa vremuri care nu vor mai fi, noi nu mai suntem cei care eram… in fine ” e de la EI” asa ca : GO TEAM!!!